Ioana Stăniloiu sau feminismul de băltoace

S-a găsit Ioana Stăniloiu, mai cunoscută ca fosta parteneră a lui Remus Cernea, fost deputat pe listele USL, să se ia de maestrul Pleșu. Nu că Andrei Pleșu nu ar putea fi combătut, dar această crăiasă a nimicului merge pe tocuri dintr-o băltoacă în alta, contrastând puternic cu scriitura pricepută a filosofului:


Această minte ilustră, Ioana Stăniloiu, încearcă să identifice la ce se referă textul dlui Pleșu, dar, de deșteaptă ce e, confundă implanturile de silicon din buzele pițipoancelor cu botox-ul, folosit pentru remedierea ridurilor. Cu siguranță, greșeala vine de la termenul „bot”, care îi e fără doar și poate familiar. Se luptă în mod ipocrit cu discriminarea, dar în aceeași frază discriminează maneliștii, spunând că ar fi o jignire să treci prin patul lor. (Sigur că nu vreau să iau apărarea maneliștilor, ci să remarc cum se luptă cu discriminările, discriminând la rândul ei.) O astfel de pițipoancă feministă este numai bună pentru prășit porumbul.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu